Home » opinii

Incubated Tea si antreprenoriatul timisorean

10 March 2010 430 vizualizari Nu sunt comentarii scris de Radu Ticiu

coffee_or_teaPe data de 9 martie 2010, la Incubatorul de Afaceri Software Timişoara a avut loc o nouă ediţie a Incubated Tea/Ceaiul Incubat, care a adus împreună 25 de reprezentanţi de firme din domeniul software, freelanceri, bloggeri, reprezentanţi de organizaţii de suport în afaceri, dar şi studenţi şi chiar elevi pasionaţi de domeniu.

Evenimentul a fost oarecum “provocat” în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută din cadrul Startup Days la care i-am avut alături pe Cristina Alexandru, Bobby Voicu şi Cristi Manafu, când s-a concluzionat că deviza Startup Days “Great things. Together” poate fi adoptată de întreaga comunitate locală de specialişti, firme mici şi mijlocii din domeniul IT.

Discuţiile de ieri au condus spre câteva concluzii:

1.vrem să activăm împreună pentru a dezvolta antreprenoriatul IT din Timişoara

- construind pe iniţiativele de succes existente: GeekMeet şi GeekMeet24, Startup Days, Timişoara IT Startup Generator, Timişoara Agile Software Meetup, secţiunea IT School din cadrul AIESEC University, secţiunea pro-antreprenorială a JobShop, Liga AC Labs
- facilitând relaţiile între oamenii şi proiectele IT din zona Timişoarei
- promovând şi valorificând poveştile locale de succes, dar împărtăşind şi lecţiile învăţate din eşecuri
- construind şi implementând un model de “local mentoring & leadership board” care să sprijine agregarea unor proiecte cu potenţial mare de dezvoltare
- încurajând şi sprijinind constituirea ofertei de proiecte atractive către potenţialii investitori locali de “smart money” adică persoane dispuse să aducă nu doar bani în afacerea solicitantă ci şi knowledge, relaţii, leadership
- sprijinind iniţiativele care vizează promovarea antreprenoriatului IT în rândul elevilor şi studenţilor
- aducând în Timişoara şi sprijinind organizarea unor evenimente cu relevanţă naţională sau euro-regională ale unor evenimente ale sectorului IT ca DrupalCamp România, Open Agile, traininguri specializate, etc.
- stimulând şi sprijinind implicarea start-up-urilor locale din domeniul IT în cadrul unor reţele şi proiecte internaţionale

2. vrem să creştem relevanţa şi eficienţa comunităţii locale on-line

- sprijinind crearea unui portal de interes comunitar “servit” de specialişti în comunicarea on-line, promovând o viitoare platformă mytimisoara.ro
- sprijinind iniţiativele care vizează creşterea gradului de conectivitate al timişorenilor la reţele wireless gratuite

3. vrem să contribuim la creşterea gradul de adopţie al instrumentelor IT în mediul de afaceri şi sectorul public local şi regional

- generând sau sprijinind activităţi de educare a pieţei
- sprijinind proiecte specifice acestui domeniu

Cel puţin aparent, cele trei direcţii strategice de acţiune sunt relative dispersate, cu siguranţă extrem de solicitante, dar în principiu cred că ele merită şi pot fi asumate, având în vedere activităţi în cadrul unor grupuri de lucru agile.
Modul de acţiune şi mesajul nostru va fi rafinat şi comunicat în perioada următoare.

Ce ştim deja sigur este că:
- Incubatorul de Afaceri Software Timişoara îşi asumă un rol de hub şi centru-suport pentru această reţea încă informală
- vom avea ca prim loc de prezenţă on-line un grup înregistrat pe xing.com
- următoarea ediţie a Incubated Tea va avea loc marţi, 23 martie, de la ora 18:00, în Incubator şi că va include o prezentare susţinută de Tudor Munteanu referitoare la evoluţia firmei sale în vederea atragerii de investiţii de tip venture-capital, respectiv o discuţie moderată despre specificul managementului echipelor de proiect co-locate vs managementul echipelor distribuite global.

Tags:


Post-uri similare:

Comentarii

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Puteti folosi urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest blog foloseste gravataruri.