Home » evenimente, headline

Mini Seedcamp Zagreb (II): O analiza comparativa intre proiectele romanesti si cele castigatoare

17 February 2010 1,378 vizualizari 7 Comentarii scris de Radu Ticiu

Echipa Romaniei la Zagreb

Echipa Romaniei la Zagreb

În cea de a doua parte a relatării despre Mini-Seedcamp Zagreb 2010 voi încerca să compar cele două grupuri de proiecte definite anterior: proiectele propuse de echipe din România, pe de o parte, şi proiectele propuse de echipele care au primit validarea participanţilor ca fiind „People’s Choice”. Mă voi referi la ele ca fiind „grupul RO”, respectiv „grupul PC”.

Analiza este realizată pe câteva mari paliere: produsul sau serviciul propus, piaţa vizată, echipa, modelul de afaceri, surse de finanţare a dezvoltării produsului, prezentarea efectuată la Zagreb.

Înainte de a porni în depănarea analizei, vă reamintesc că opiniile respective sunt personale, vizează grupuri de firme şi nu firme individuale şi că sunt extrem de curios dacă ceilalţi participanţi români (mentori sau antreprenori) prezenţi la Zagreb au păreri diferite sau îmi confirmă opiniile. În acest sens, sper ca această parte a doua a postului să adune ceva mai multe comentarii decât prima.

- Produsul/serviciul propus
Aşadar, produsele sau serviciile propuse de grupului RO au, în ansamblu, un grad de complexitate tehnic uşor mai redus comparativ cu cele ale grupului PC, ultimele incluzând şi sisteme mixte hardware-software (Visionect, sau component cloud based).

- Piata
Diferenţele majore se înregistrează la tipul de impact pe care odată lansat şi adoptat produsul sau serviciul îl va avea asupra segmentului de piaţă în care concurează. Astfel, în cazul grupului PC, un număr de 3 dintre proiecte vor avea un impact de tip disruptiv (Garmz, Gis Cloud, Visionect), unul va reprezenta o îmbunătăţire (Salepod) şi tot unul va reprezenta o diversificare a ofertei existente (Clover Studio). Majoritatea produselor sau serviciilor oferite de firmele din grupul RO vor avea mai degrabă caracterul unor îmbunătăţiri în segmentul de piaţă (Cirip, Kasardia, Readster, XTWIP), iar Adcaptcher va reprezenta o implementare de tip nou într-o nişă din domeniul advertising.

O diferenţă se înregistrează în privinţa gradului agregat mai ridicat de complexitate al “ecosistemelor” (definite ca mulţimea de parteneri instituţionali, organizaţii regulatoare, decidenţi în procesul de achiziţie, executanţi pentru implementare şi exploatare, comunitate şi/sau componentă de social networking, alţi factori) în care ar urma să funcţioneze produsele şi serviciile propuse de grupul RO faţă de cele ale grupului PC. Bineînţeles, acest lucru reprezintă un dezavantaj pentru proiectele româneşti…

- Stadiul de dezvoltare
Din punct de vedere al maturităţii produselor sau serviciilor propuse, situaţia proiectelor propuse de cele două grupuri este oarecum similară: câte 2 proiecte deja implementate, 3 proiecte din grupul PC, respeciv 2 din grupul RO “aproape pregătite pentru lansare”, respectiv un proiect românesc încă într-un stadiu iniţial de concept (Readster Edu).

- B2B vs. B2C
La analiza piaţei avute în vedere de către proiectele PC si RO, sunt de menţionat următoarele: proiectele PC se adresează unei pieţe potenţiale mai largi, fiind in proporţie de 60% produse/servicii din categoria B2B, respective 40% din categoria B2C, câtă vreme proiectele RO au proporţia B2B/B2C inversată (40%/60%). În plus, per global, piaţa potenţială a proiectelor PC pare mai puţin “aglomerată” de produse şi servicii concurente decât piaţa potenţială a produselor RO.

- Echipele
O diferenţiere marcată este evidentă atunci când analizăm componenţa tipică a echipelor care dezvoltă proiectele PC, respective RO. Astfel, majoritatea echipelor care dezvoltă proiectele RO (4 din 5) sunt limitate la 2 componenţi, având ambii background tehnic, câtă vreme echipele dezvoltatoare ale proiectelor PC au în majoritatea cazurilor (4 din 5) 3 sau mai mulţi membri, de cele mai multe ori având background multidisciplinary.

- Modelul de business
La nivelul modelului de business, am putut observa că în general, în cazul echipele din grupul RO acesta este relativ incomplet definit spre deosebire de cazul grupului PC, în cazul căruia modelul de business este în general clar, detaliat şi chiar credibil.

- Calitatea pitch-ului
Ultimul capitol al analizei se referă la modul în care cele două grupuri de firme şi-au realizat pitch-ul la Zagreb. Aici am nişte medii pentru calitatea generală a prezentărilor (4,8 din 5 pentru grupul PC, faţă de 3,4 din 5 pentru grupul RO), pentru gradul de inteligibilitate intrinsecă a produsului sau serviciului (ce complicat sună: 4,2 pentru grupul PC faţă de 3,4 pentru grupul RO) respectiv pentru calitatea utilizării unui “use case” (unde mediile sunt 4 pentru grupul PC faţă de 3,6 pentru grupul RO).

Ce ar mai merita menţionat ar fi că nu cred că e cazul să ne imaginăm că cele 5 proiecte PC au fost alese, în primul rând, pentru că acest Mini-Seedcamp a avut loc la Zagreb, deşi am auzit deja opinii de genul “un fel de conspiraţie împotriva proiectelor româneşti”, “nici măcar românii nu au votat proiectele româneşti!”. Nu, repet, în vederea stabilirii clasamentului “People’s choice” am fost întrebaţi pur şi simplu care sunt primele două proiecte care NE PLAC, nu cele în care am investi 5 sau 50000 de euro, nu cele care previzionăm că vor avea evoluţiile cele mai spectaculoase, etc. Ne-au plăcut, ansamblului celor 80-90 de votanţi, mai mult alte proiecte decât cele româneşti. Cred că nu a pierdut nimeni, din contră, citând din mesajul pe care l-am primit din partea unui participant croat, cred că, cu toţii, “am învăţat într-o zi, în acest context, mai mult decât am fi învăţat în mod normal în jumătate de an”.

Concluziile generale care pot fi trase sunt că mai avem destul de mult de lucru pentru a genera idei cu potenţial real de valorificare în contextul atragerii unei investiţii early stage: pe lângă o bună dezvoltare tehnică a produsului este necesară o mai bună analiză a pieţei, eventual făcută in-house de un asociat specializat în domenii non-tehnice ci de business, în cadrul unei echipe ceva mai numeroase şi cu valenţe de competenţă ceva mai largi, merită investit mai mult timp şi efort în prezentarea produsului sau serviciilor, o reorientare către transmiterea viziunii echipei şi a nevoilor reale la care produsul aduce un răspuns.

În final, mă întreb dacă e ceva nou sub soare…

PS: în participarea mea la Seedcamp am beneficiat de suportul celor de la Accent Travel, cu mijlocirea lui Cristian Manafu. Le mulţumesc!

Radu Ticiu este Director Executiv al UBIT- Incubatorul de Afaceri Software din Timisoara.
Photo credits: Danut Antoche, ReadsterEdu (Foto 1), Alex Bleau (Foto 2)

Tags: , , ,


Post-uri similare:

7 Comentarii »

  • Radu Ticiu (author) said:

    Ma comentez singur:

    Am uitat sa mentionez ca pe mine, pe langa Accent Travel, m-a mai “suportat” si batrana mea Lancia Lybra, care a acceptat pe alocuri cu stoicism si viteze maxime de 195 km/h. Salutari Mercedes-ului lui Bobby Voicu :) !

  • Marius Corici said:

    Am sa ma refer la “concluziile generale” (pentru ca nu am fost la Zagreb)

    Total deacord :)

  • Carmen Holotescu said:

    Buna, Radu,

    Criteriile sunt bine definite, corecte.

    Conform analizei tale, pana la urma PC se apropie de Best Projects.

    Ar fi interesanta o evaluare a tuturor celor 20 de proiecte de catre mai multi participanti/mentori, folosind criteriile enuntate, sa vedem ce ierarhie/concluzii/invataminte ar iesi.

    Poate demarezi un astfel de chestionar online.

    Multumesc,
    Carmen

  • Radu Ticiu (author) said:

    @Carmen

    Foarte buna ideea. Voi avea si eu o modalitate de verificare a perceptiilor expuse in acest post.

    Voi face chestia asta intr-o zi-doua.

    Multumesc!

  • Radu Ticiu (author) said:

    Cum vi se pare quibry.com, un proiect despre care un misterios Bogdan, membru al echipei care il dezvolta, spune, foarte laconic, intr-un comment la un post de pe versiunea in limba romana a TheNextWeb.com (http://thenextweb.com/ro/2010/02/05/romani-finalisti-la-mini-seedcamp-zagreb/#comments) ca urmeaza sa participe la un Mini Seedcamp?

  • Marius Corici said:

    vad ca folositi adcatcher (se poate sparge mai usor-cate lucruri poti scrie ;egate de compania ta?) despre qubry.com… as putea veni cu altceva mai interesant dar care oricum au in comun anumite lucruri. sincer nu-i ceva nou ca si idee, nu-mi dau seama ca abordare dar daca vrei ceva tare pe tema browsingului, incearca asta: http://www.youtube.com/watch?v=7C-B7qdClak

  • Radu Ticiu (author) said:

    Zoetrope pare, intr-adevar, o chestie spectaculoasa. Poate, asa cum zice un comentator, usor “scarry”…

    Si quirby.com mi se pare, e drept la alta scala, o aplicatie spectaculoasa. De prea multe ori lucrurile devin haotice pe desktop-urile noastre… Si suntem multi, cred, in situatia asta :)

Comentarii

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Puteti folosi urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest blog foloseste gravataruri.